sâmbătă, decembrie 18, 2010

vineri, noiembrie 12, 2010

olimp 2010

toamna 2010

joi, noiembrie 11, 2010

Delta Dunarii (repetitie Sf. Gheorghe 2009)

undeva in balcani...cu natalia

La o saptamana de la moartea lu' Paunescu

Prea târziu, la Paris

Prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
n-am avut nici noroc, nici chemări, nici curaj,
unde sunt, mă trezesc doritor să rămân
şi, cu grele picioare, m-ating de pavaj.

Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu în peşteri, acum, aş avea locul meu,
pe o piatră de râu mi-ar fi dor să-mi aştern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.

E trei sferturi sub ierbi generaţia mea,
ce să caut aici, fără nimeni din toţi?
invalizi glorioşi, lângă voi aş cădea,
dar mă cheamă absurd nebunia pe roţi.

Prea târziu am ajuns, prea bătrân, la Paris,
amintirea s-a şters, în memorie-i gol,
era bine să-l gust, cât mi-a fost inetrzis,
de pe oricare loc, azi, abia mă mai scol.

Şi mi-e dor de Brâncuşi, cel mai mult de Brâncuşi,
dacă nu-ntârziam, într-un straniu pariu,
îi umblam la fereşti, îi dormeam pe la uşi,
pentru opera lui, măcar piatră să-i fiu.

Condamnat, pentru veci, să fiu numai român,
noapte bună, oraş al eternei lumini,
prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
hai acasă, eu plec, n-are rost să rămân,
e prea scump pentru mine să mor în străini.

sâmbătă, octombrie 23, 2010

miercuri, august 25, 2010

joi, iunie 10, 2010

vineri, mai 21, 2010

oradea

vineri, aprilie 16, 2010

marți, aprilie 13, 2010

Astăzi e ziua ta... Sergiu Nicolaescu!

"Voi face filme până la capăt..."
A făcut filme de aventuri, drame, adaptări după romane, de acţiune şi numai două comedii. Un lucru este foarte sigur în ceea ce-l priveşte pe Sergiu Nicolaescu, viaţa sa a fost închinată filmului în totalitate! "Poker" reprezintă o încercare temerară a lui Sergiu Nicolaescu de a readuce publicul românesc în sala de cinematograf. El prezintă intrigile ascunse ale liderilor societăţii, dar şi imoralitatea acestora. În jungla creată astfel, legile sunt făcute de cei care deţin puterea. Astfel, jocurile la nivel înalt nu sunt mai mult decât o partidă de poker, în care câştigă acela care ştie să construiască la momentul oportun şi să ducă la bun sfârşit o cacealma.MI-E BINE, CEL MAI BINE ATUNCI CÂND FAC FILME
Sergiu Nicolaescu este un războinic înnăscut, de aici pasiunea pentru săbii, pistoale. Merge la poligon cel puţin o dată pe lună. A îmbătrânit, dar nu se poate schimba. Continuă să mănânce film pe pâine. "Voi face mereu filme, până la capăt. Mi-e bine, cel mai bine atunci când fac filme. Fără discuţie. Cred că a fost un context fericit ca premiera la «Poker» să fie la distanţă de câteva zile de aniversarea naşterii mele, la fel ca acum doi ani, la lansarea filmului «Supravieţuitorul». Aşa a fost să fie. Nu ştiu dacă va avea succes, eu sper să aibă, cu atât mai mult cu cât este a doua comedie, după «Nea Mărin miliardar»."ÎMI LIPSEŞTE AMZA...
"Pentru «Nea Mărin»... m-am documentat foarte bine în ceea ce priveşte comedia americană. Am reuşit să fac un film destul de relaxat, care a avut succes la public. Iar cu Amza Pellea am mers la sigur. El ştia să facă dramă şi comedie la fel de bine. A fost un mare actor. La 7 aprilie ar fi împlinit 79 de ani. Îmi lipseşte Amza, dar el este cu mine la fiecare film, nu lipseşte, a avut roluri, chiar şi acum îi dau roluri. Pentru mine, fără doar sau poate Amza trăieşte.
Nu ghicesc lucrurile, le ştiu. Nu îmi aduc aminte să fi sărbătorit într-un mod special ziua mea de naştere. Singurul lucru de care îmi amintesc în mod special este copilăria. Nu ştiu cum voi aniversa ziua mea de naştere... E ceva altfel pentru că împlinesc o vârstă rotundă şi destul de şocantă, dar merg mai departe.

vineri, martie 12, 2010

miercuri, februarie 03, 2010

Premieră medicală la Oradea: Medicii au făcut prima operaţie de prelevare a pielii

Patru echipe de medici din Oradea, Cluj, Târgu Mureş şi Bucureşti au prelevat organele unei femei în vârstă de 40 de ani aflată în moarte clinică.
Operaţia s-a desfăşurat la Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea şi a durat aproximativ 7 ore.
Potrivit directorului spitalului, dr. Florian Bodog, a fost prima operaţie de acest gen în Oradea în care medicii orădeni au prelevat şi pielea. "Prelevarea a avut loc de la ora 1 până la 8. Femeia suferise un accident vascular cerebral şi era în moarte clinică. S-a recoltat inima, care a plecat la Târgu Mureş, ficatul şi corneea, care au plecat la Bucureşti, iar rinichii au fost transportaţi la Cluj. A fost pentru prima oară când la Oradea s-a recoltat şi piele", a spus Bodog.
Acesta a mai afirmat că s-a recoltat o cantitate important de piele, care a fost dusă la Clinica de Chirurgie plastică şi reconstructivă pediatrică Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Pielea va fi transplantată unor copii.
Medicul a mai afirmat că a fost cea de-a doua operaţie de prelevare de organe petrecută anul acesta la Oradea. Organele femeii vor salva cel puţin 6 persoane.
Bihoreanca avea 40 de ani şi a intrat în moarte clinică luni. Fiica ei şi-a dat acordul ca organele pacientei să fie prelevate.

miercuri, ianuarie 27, 2010

marți, ianuarie 26, 2010

Tina Turner


Aflată la Paris, la prezentarea de modă a designerului Giorgio Armani, legendara cântăreaţă americană în vârstă de 70 de ani a fost la fel de strălucitoare ca întotdeauna.

"Multe persoane au dorit să mă vadă şi multe dintre ele ţineau pancarte pe care scria «Mulţumesc»", a declarat Tina Turner, referindu-se la turneul ei mondial din 2008 - anunţat la vremea respectivă drept turneul de retragere al artistei, care a generat încasări de 47,7 milioane de dolari.

"Nu am luat încă o decizie", a răspuns cântăreaţa, întrebată dacă va susţine încă un turneu mondial. "Nu mi-am făcut planuri pentru un turneu mare, pentru concerte susţinute pe stadioane mari. Nu spun că nu o voi face, că nu le voi suna pe dansatoare pentru a face ceva împreună, însă nu am hotărât nimic deocamdată", a adăugat aceasta, informează Reuters, citată de Mediafax.

luni, ianuarie 25, 2010

tutunul si calculatorul

http://www.savnataliaelena.blogspot.com/

Gata, nu pai postez asa des poze cu natalia pe blogu asta!
Incercati pe asta:

http://www.savnataliaelena.blogspot.com/

.

marți, ianuarie 19, 2010

Octavian Paler

"Dar nu vreau sa cred ca suferintele sanctifica si ca infrangerile sunt necesare. De ce ar trebui sa ne apropiem de adevar numai plini de rani ? De ce ar trebui sa fim sfasiati de un vultur ca sa avem curaj ? Oare fericirea nu e apta sa ne invete ceea ce ne invata suferinta ? Nu exista un drum spre arta si spre noi insine care sa nu treaca prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a strabatut pamantul si iadul, scria Goethe. Dar il putem cita linistiti ? Trebuie sa ne temem de fericire, daca vrem sa atingem inaltimile din noi ? Nu, nu vreau sa ajung la aceasta concluzie oricate argumente s-ar aduce in favoarea ei. Maretia unui martir nu se masoara dupa suferintele indurate, ci dupa credinta sa"
Octavian Paler/ Scrisori imaginare

luni, ianuarie 18, 2010

la baitza iarna in vana

CARABUSUL

Într-o toamnă
În poiană,
S-a oprit un cărăbuş
Şchiopătând c-un picioruş.
Melcu-l vede şi îi zice:
Ce ţi s-a-ntâmplat, amice,
Te-a-nţepat ciulinul oare
Când te-ai aşezat pe floare?
Sau te-a frânt un vânticel
Când te-ai întrecut cu el;
Sau te pomeneşti măi, frate,
Că nu am deloc dreptate?

Melc ce duci în spate casă,
Şchiopăt, dar puţin îmi pasă!
Că am vrut s-ajung la stele
Să mă-ntrec cu turturele!
Şi acum, dacă mă doare,
Toamna mai frumoasă-mi pare!
Picioruşul îmi va trece
De-am să-l scald în rouă rece!

marți, ianuarie 12, 2010

Carol Ferdinand - nascut azi 12 Ianuarie 2010

Carol Ferdinand a venit pe lume la 8:45 de minute, in maternitatea "Regina Maria" din Bucuresti. Bebelusul de 2200gr si 47 de centimetri a fost asistat de 3 medici ginecologi, 3 neonatologi si 2 anestezisti.
Operatia de cezariana n-a durat mai mult de 30 de minute, iar specialistii au fost uimiti de forma fizica excelenta a printesei Lia. Extrem de emotionat tatal, marturiseste ca isi dorea de multa vreme un copil.
Printul Paul si Printesa Lia au anuntat ca micutul Carol Ferdinand va fi botezat in religia ortodoxa si va fi crescut in Romania. Cei doi s-au cunoscut la Londra, la o gala Unicef, printesa fiind o militanta aprinsa pentru drepturile copiilor.
Licentiata la Universitatea Oxford, printesa Lia a lucrat la Casa Alba in timpul Administratiei Carter si apoi ca negociator comercial international.
In varsta de 61 de ani, printul Paul de Romania s-a nascut la Paris si este baiatul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul nelegitim al lui Carol al doilea al Romaniei din prima casatorie cu Zizi Lambrino. Mama lui Paul este Helene Nagavitine.

cu tine


Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

din cartea Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, 1986 (A. Paunescu)